
Călin Georgescu, trădat de oamenii săi de încredere. Cine l-a turnat la Parchet
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Oameni apropiați lui Călin Georgescu l-au trădat și au ajuns în fața procurorilor ca martori, dând declarații care îl îngroapă pe fostul candidat la alegerile prezidențiale, transmite Antena 3 CNN.
Săptămâna aceasta, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că o nouă acuzație i-a fost adusă lui Georgescu în dosarul penal în care este sub control judiciar și cercetat pentru promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova în public idei sau doctrine fasciste, rasiste sau xenofobe.
Vezi mai mult AICI. VEZI ȘI: Călin Georgescu, chemat urgent la Parchetul General după ce a zis la Realitatea Plus.
Era și George Simion în emisiune Așa cum ne-am obișnuit, acesta nu a făcut declarații în fața presei, dar de această dată tăcerea sa mai ascunde ceva.
Potrivit sursei citate, în cazul primei acuzații au fost audiați doi oameni apropiați de el: Elena Sechila, soția lui Eugen Sechila, omul cheie al lui Călin Georgescu și nepoata legionarului Gogu Puiu, cel care a condus acțiunile anticomuniste din zona Dobrogei. De asemenea, a dat cu subsemnatul și Marian Motocu, trimis în judecată pentru propagandă legionară, mesaje antisemite și xenofobe.
Reamintim că anchetatorii au descoperit o înregistrare dintre cei doi în care Georgescu îi explica să aibă răbdare.
Motocu este cel care vorbea cu Georgescu despre interzicerea partidelor politice suna la Ambasada Rusiei ca să ia legătura cu reprezentanții spionajului militar de la Moscova.
Elena Sechila a confirmat că toate spusele lui Georgescu sunt exacte, că nu au fost scoase din context, acesta spunând doar ce gândește, relatează Antena 3 CNN. VEZI ȘI: Interceptări compromițătoare cu Călin Georgescu și Marian Motocu, care îl căuta pe un colonel de la GRU Situația se complică pentru Călin Georgescu și în dosarul în care e cercetat planul lui Potra Dar asta nu este tot.
Se pare că situația se complică pentru Călin Georgescu și în dosarul în care este cercetat planul lui Horațiu Potra de a provoca violențe în București după ce Curtea Constituțională a decis anularea primul tur al alegerilor prezidențiale din toamna anului trecut.
Perchezițiile informatice efectuate au scos la iveală noi discuții între cei care veneau spre Capitală, care indică faptul că urma să se acționeze în forță, însă nu este exclus să apară noi informații bombă pentru că anchetatorii au primit sprijin din partea platformelor TikTok și WhatsApp, în urma cererilor făcute prin comisii rogatorii, mai relatează sursa citată. VEZI ȘI: Mesajele dintre Călin Georgescu și Horațiu Potra, interceptate.
Mercenarul îi trimisese poze cu limuzina pentru a se asigura că îi place - FOTO în articol În plus, o parte dintre expertizele folosite pentru armele găsite în ascunzătorile lui Potra, cel care i-a dat o mașină de lux lui Georgescu și mii de euro, au fost finalizate, altele fiind în curs.
De asemenea continuă și ancheta în ceea ce privește finanțarea campaniei prezidențiale a lui Georgescu, noi influenceri trecând pe la audieri. Sursa citată mai precizează că un dosar în care Călin Georgescu s-ar putea alege cu noi acuzații este cel deschis de procurori după ce un om de afaceri din Buzău a depus o plângere în care reclama faptul că fostul candidat la prezidențiale l-ar fi înșelat cu un milion de euro.
În acest caz, până acum, nimeni nu a fost pus sub acuzare. Fiți la curent cu ultimele noutăți.
Urmăriți DCNews și pe Google News
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.