LG incepe sa produca display-uri LCD de laptop-uri cu rate de 1 - 120 Hz!
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Citeam că LG începe să producă display-uri LCD ce vor putea folosi rată variabilă de afișare de la 1 la 120 Hz pe laptop-uri, ca să poată oferi o autonomie crescută, similar cu ceea ce avem de ceva vreme pe smartphone-urile moderne. LG folosește tehnologia Oxide TFT cu care poate oferi rată de afișare de 1 Hz atunci când nu sunt schimbări pe ecran iar acest lucru poate să crească autonomia cu aproape 50% (bine, mai exact vorbim de 48%) pe laptop-urile actuale.
Primele laptop-uri care vor folosi display-urile LCD cu suport de afișare la 1 Hz vor fi cele ale Dell din gama XPS, anunțate la CES, prima dată pe rezoluții de 1920 x 1200 pixeli. Partea bună este că de la anul LG spune că ar putea produce și display-uri OLED cu rată de afișare de la 1 la 120 Hz abia la începutul anului 2027, deci mai e de așteptat ca laptop-urile din gama premium să beneficieze de așa ceva. Și nu pot să nu mă gândesc ce înseamnă asta pentru laptop-urile Apple … vă dați seama că acum MacBook-urile Neo oferă autonomie de peste 11 ore, iar cele din gama Air se duc spre 18 ore.
Cu noile display-uri LG acestea se vor putea duce peste 24 de ore? Cred că merită amintit că și alții au investit în direcția asta, Intel și BOE având în lucru display-uri cu LTPO care vor folosi AI-ul ca să anticipeze/detecteze când e cazul să reducă rata de afișare.
Că oricum e la modă să bagi AI în orice, chiar dacă nu te ajută. După mai bine de 10 ani de când Apple a introdus această tehnologie (încă ceva ce a schimbat semnificativ industria smartphone-urilor) o să vedem așa ceva și în zona de laptop-uri cu efect direct în creșterea semnificativă a autonomiei.
Cel puțin în teorie. E îmbucurător că se întâmplă așa ceva, rămâne să vedem ce înseamnă asa în realitate că eu nu sunt sigur că vom avea creștere de autonomie cu 40%+, mai ales dacă vorbim de soluții pe Windows.
Poate la Apple ca lucrurile să stea altfel …
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.