
KLM a anunțat că preia o altă mare companie europeană / Reacția acesteia: „Suntem foarte fericiți”
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Air France-KLM intenționează să-și mărească participația în compania scandinavă SAS la 60,5%, ultimul pas către consolidarea fragmentat sectorul aerian din Europa, în contextul în care marile companii din domeniu încearcă să-și consolideze poziția față de concurență, transmite Reuters. Grupul aerian franco-olandez a anunțat vineri că intenționează să-și mărească participația de la 19,9% în prezent, prin achiziționarea participațiilor deținute de acționarii principali Castlelake și Lind Invest. Achiziția SAS, companie aflată în top zece în Europa din punct de vedere al numărului de pasageri transportați, ca se preconizează că va fi finalizată în a doua jumătate a anului 2026, potrivit Air France-KLM. Sinergii de sute de milioane de euro Valoarea investiției va fi determinată la finalizarea tranzacției, pe baza celor mai recente rezultate financiare ale SAS, inclusiv veniturile de bază (EBITDA) și datoria netă, a afirmat compania, fără să de detalii cu privire la aceste indicatori. Air France-KLM se așteaptă să genereze sinergii de „sute de milioane” de euro din creșterea participației sale în SAS, a declarat analiștilor Steven Zaat, directorul financiar al Air France-KLM. Zaat a spus că tranzacția va fi finanțată din numerar sau dintr-o „obligațiune simplă” și nu va avea impact asupra eforturilor de reducere a datoriei hibride a grupului. „Avem suficient spațiu pentru asta”, a spus el. Analiștii JPMorgan au apreciat că există motive pentru a fi optimiști cu privire la tranzacție. „SAS oferă un acces mai profund la o regiune cu PIB ridicat din Scandinavia, iar acum va exista oportunitatea de a debloca sinergii de costuri, odată ce SAS va deveni o filială a grupului”, au afirmat aceștia într-o notă către investitori, adăugând că și „consolidarea industriei ar trebui privită în mod pozitiv pentru întregul sector“, chiar dacă nu schimbă regulile jocului în ceea ce privește dimensiunea”.” Poziția SAS: „Suntem foarte fericiți” SAS a salutat anunțul Air France-KLM. „Consolidarea europeană trebuia să continue și suntem foarte fericiți să participăm la ea”, a declarat Anko van der Werff, directorul executiv al SAS, pentru postul de televiziune danez TV2. „În configurația actuală, în care Air France-KLM deține 19,9% din acțiuni, aceasta rămâne un concurent”, a spus el. „Cu noua participație, care depășește 50%, putem valorifica cu adevărat toate aceste sinergii și oferi aceste beneficii clienților”, a adăugat van der Werff. SAS a declarat că va continua să investească în flota și rețeaua sa. În 2023, Air France-KLM a spus că va investi aproximativ 144,5 milioane de dolari pentru participația inițială în SAS, consolidându-și prezența în Suedia, Danemarca și Norvegia, cu opțiunea de a deveni acționar majoritar după minimum doi ani, în funcție de anumite condiții. SAS a ieșit din procedura de protecție împotriva falimentului în august anul trecut. Foto: © Banol2007 | Dreamstime.com
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.