Despre platformă
Contact
Căutare știri
Aparență

Intră în cont
Înregistrează-te
Rural Plant face agricultura de precizie accesibilă tuturor fermierilor. Drone și autoghidare chiar și pentru tractoarele UTB!
General

Rural Plant face agricultura de precizie accesibilă tuturor fermierilor. Drone și autoghidare chiar și pentru tractoarele UTB!

Revista Ferma 05.07.2025 11:33 (Preluat: 06.07.2025)
8 vizualizări

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.

Rural Plant face încă un pas în modernizarea fermelor mici și mijlocii, aducând în România noile tehnologii Vector AGR: drone profesionale cu utilizare multiplă și sisteme de ghidare automată ce pot fi montate pe tractoare, chiar și pe clasicele UTB-uri, combine de recoltat sau pe mașini de erbicidat autopropulsate. Încă din 2011, cei de la Rural Plant ne-au arătat că utilajele performante, instrumentele de precizie și soluțiile inovative nu se adresează doar marilor fermieri, ci și celor care exploatează suprafețe mai reduse. Au devenit cunoscuți prin comercializarea tractoarelor SOLIS și LS, două alternative viabile și fiabile pentru înlocuirea vechilor tractoare produse la Brașov. Ulterior, și-au extins portofoliul de produse și servicii oferite printr-un parteneriat cu Magazia lu’ Costică și Deltateh, iar de un an Rural Plant este unicul importator al dronelor și sistemelor de ghidare automate produse de Vector AGR în China. Am vizitat standul lor de la expoziția Agriplanta 2025, pentru a afla ce oferă noile lor soluții de precizie, cât de accesibile sunt și ce impact pot avea la nivelul fermelor. Cea mai mare dronă agricolă disponibilă în România În momentul de față, modelul HD580 de la Vector AGR este cea mai mare dronă agricolă disponibilă în România și impresionează prin dimensiunile sale și prin versatilitate, fiind un instrument multifuncțional, cu care se pot aplica atât soluțiile lichide pentru protecția plantelor, cât și îngrășămintele solide cu diametrul de 0,5-10 mm. Probabil că vă întrebați ce rol are într-o fermă mică o dronă dotată cu un rezervor de 70 litri pentru substanțe lichide și unul de 100 litri (80 kg) pentru împrăștierea produselor solide… Poate înlocui un sprayer În plan practic, drona HD580 se dovedește la fel de utilă în orice exploatație, inclusiv la prestatorii de servicii.

Însă, în fermele de dimensiuni reduse, aceasta poate înlocui mașinile de erbicidat clasice, după cum ne-a explicat Marcel Ardelean, fondatorul și administratorul Rural Plant: „La o fermă de 100 ha se poate renunța 100% la sprayer, iar calculul economic este net în favoarea dronei.

Pentru aplicarea unui tratament sau o erbicidare completă, ai nevoie de 2 tractoare, de un MET de minim 3000 litri (pulverizator) și de o cisternă de minim 6000 litri. În total vorbim de o investiție de cel puțin 40.000 de euro cu utilaje second-hand.

Comparativ, o dronă nouă Vector AGR HD580 costă 22.500 euro fără TVA și este gata de lucru într-un timp mult mai scurt. În plus, calitatea lucrării este mult superioară, deoarece vorbim de un instrument de precizie care știe exact pe unde a trecut și unde va lucra.

Nu există suprapuneri, nu există pierderi”. Eficiență, precizie și timp cu familia Drona HD580 vine dotată cu un radar omnidirecțional (360°) pentru recunoașterea și evitarea obstacolelor, putând fi operată, fără pierderi de semnal, chiar și de la 2 km distanță. Capacitatea de lucru a acestui model este de până la 25-30 ha/oră, fiind livrată cu un set de 3 baterii de 30.000 mAh ce se încarcă de la 25 la 95% în doar 10 minute cu ajutorul încărcătorului Smart și a unui generator pe măsură. „Nu întâmplător Vector AGR sunt lideri pe piața chineză de soluții dedicate.

Sistemele adaptabile de pulverizare, modurile de zbor automatizate, unitatea de control cu display de 6 inch și tot ce ține de software fac din HD580 un instrument deosebit de eficient și de precis în lucru. Inclusiv la împrăștierea îngrășămintelor solide avem o acuratețe de peste 95%, dar cel mai important este că reușești să-ți faci lucrările într-un timp foarte scurt și astfel poți să stai mai mult timp acasă cu familia”, ne-a declarat Vasile Oriol, reprezentantul Rural Plant. Transformă vechiul tractor într-unul smart În cazul fermelor mici și mijlocii, deseori vorbim de utilaje vechi sau bugete limitate, însă cei de la Rural Plant ne-au arătat încă o dată că aceste aspecte nu reprezintă un impediment în vederea adoptării tehnologiilor de precizie. Cu sistemul de direcție și ghidare automată Vector AGR HD408, orice tractor, combină sau mașină autopropulsată dobândește, în câteva minute, renumita precizie în lucru RTK, ce permite o abatere de doar 2,5 cm. În egală măsură, odată cu instalarea sistemului de ghidare automată, vechiul utilaj poate lucra cu precizie respectând multiple scenarii ale traseului (linie dreaptă, linie curbă, cerc, etc), iar întoarcerile la capăt de rând se pot realiza atât automat, cât și manual, în funcție de cerințele setate de operator sau de necesitățile din teren. Preț bun, garanție și abonament RTK gratuit Însă, avantajele noului sistem de autoghidare de la Vector AGR nu se opresc aici. „Vector AGR HD408 este un sistem de ghidare automată universal, care poate fi montat pe orice utilaj motorizat, indiferent de vechime sau de brand, și care poate fi folosit la orice lucrare.

Știm însă că operațiunile care necesită cea mai mare precizie sunt semănatul și tratamentele. De aceea sistemul nostru include și un senzor de temperatură, care ne ajută să identificăm în timp real perioadele optime pentru semănat sau aplicarea substanțelor. Oferim un preț foarte bun, 2 ani garanție și 2 ani de abonament RTK gratuit, probabil cea mai lungă perioadă de pe piață”, arată specialistul companiei Rural Plant, Sebastian Păulișan. Vector AGR echipează UTB-ul din Ferma Enache În momentul vizitei noastre, la standul Rural Plant se afla și fermierul Mihai Enache, cel care descrie cu umor și autoironie, pe canalul său de YouTube, experiențele trăite într-o fermă de doar 50 ha. La începutul acestui an a achiziționat un sistem de ghidare automată Vector AGR și l-a montat pe unul dintre tractoarele exploatației sale. „La mine toate tractoarele sunt vechi, dar 680-ul e numai unul.

Așa că da, am pus ghidare automată pe UTB 683 și merge foarte bine.

La GPS mă refer, căci cu tractorul e mai complicat: ba merge, ba reparăm. Până una alta, ne facem treaba cu el, iar de când i-am pus ghidare automată de la Rural Plant, muncește chiar mai mult, că acum știe și singur să țină rândul. E un upgrade destul de mare pentru un 680, dar merită.

Te ajută să faci lucrările mai bine, în special cele care necesită ceva mai multă precizie: semănatul la porumb și la prășitoare, fertilizarea, erbicidarea, aplicarea de tratamente și prășitul. Înainte mai dublam și consumam combustibil și soluție degeaba, dar acum nu mai este cazul.

Eu cred că și la 50 de hectare acest sistem tot își scoate banii. Măcar că nu mai stai toată ziua cu ochii în patru pe tractor și mai ai timp și de-un TikTok, YouTube sau să faci filmulețe”, ne-a declarat fermierul constănțean. VECTOR AGR HD408 Componente: Display color de 10,1” cu ecran tactil și interfață intuitivă; Volan electric cu motor de cuplu înalt, fără a fi nevoie de intervenții mecanice majore; Receptor GNSS multifrecvență, capabil să lucreze cu semnale GPS, GLONASS, BeiDou și Galileo; Antena cu compensare de pantă pentru menținerea rândului inclusiv în teren denivelat. Funcții cheie: Întoarcere automată sau manuală la capăt de parcelă; Precizie RTK de 2,5 cm, cu abonament gratuit timp de 2 ani; Calculare automată a suprapunerilor și a zonelor neacoperite; Salvarea rândurilor și reluarea lucrărilor cu acuratețe. Investiția în tehnologie este o investiție în viitor, chiar și la fermele mici.

Oriunde va fi folosită tehnologia de precizie va reduce costurile și va îmbunătăți rezultatele – MARCEL ARDELEAN, Fondator și administrator Rural Plant Avem acoperire națională atât pentru montaj, cât și pe partea de service prin rețeaua de distribuitori autorizați: Magazia lu’ Costică, Deltateh, Faby Concept, Agridav, General Pieces Service, Rural Plant

Citește pe Revista Ferma

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.