Liderul play-out-ului din SuperLiga nu poate juca în cupele europene! Anunțul clubului
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
UCL: Barcelona - Newcastle, miercuri, 19:45, DGS 1 UCL: Liverpool - Galatasaray, miercuri, 22:00, DGS 1 După prima etapă din play-out, UTA a urcat pe primul loc în clasament.
Totuși, trupa lui Adrian Mihalcea nu se gândește la cupele europene, însă oficialii clubului își doresc o clasare cât mai bună la finalul sezonului. UTA nu are drept de joc în cupele europene Regulamentul prevede ca formațiile care vor termina pe locurile 7 și 8 să dispute un prim baraj pentru calificarea în preliminariile Conference League, cu condiția să aibă licența UEFA.
Dacă ocupantele primelor două poziții din play-out nu îndeplinesc această cerință, în locul lor vor juca următoarele echipe din clasament, dar până la locul 10. Învingătoarea se va duela în meciul decisiv pentru Conference League cu gruparea de pe locul 3 sau 4 din play-off, în funcție de cine câștigă Cupa României.
În cazul în care nicio echipă din primele 4 din play-out nu are licența pentru cupele europene, formația din play-off merge direct în Europa. Alexandru Meszar a vorbit despre situația celor de la UTA, dar și despre faptul că arădenii nu au drept de joc în cupele europene. "Suntem pe primul loc, totul este în regulă.
Vrem o clasare cât mai bună, astfel ne vor crește și încasările din drepturile tv.
Nu avem licența UEFA și nu putem juca în cupele europene.
Sunt mai multe echipe care nu au accesat această licență.
Există posibilitatea ca barajul să nu se joace deloc, dacă se va coborî sub locul 10", a spus Alexandru Meszar, pentru digisport.ro. Alexandru Meszar, înainte de FCSB - UTA: "Mergem pentru cele 3 puncte." UTA este pe primul loc în play-out, dar arădenii nu au drept de joc în cupele europene.
Cu toate acestea, formația lui Adrian Mihalcea continuă lupta până la finalul competiției, iar Alexandru Meszar speră ca următoarea "victimă" să fie FCSB, chiar pe terenul campioanei României. "Noi am bătut toate echipele din play-off, în afară de Rapid.
Pe FC Argeș chiar suntem singurii.
Cu FCSB ne-am impus în Cupa României, iar acum așteptăm în campionat.
Nu avem nimic de pierdut, deci mergem pentru cele 3 puncte. Nu m-a surprins remiza lor cu Metaloglobus, pentru că în tot campionatul am văzut că oricine poate bate pe oricine.
Nu e prima dată când Metaloglobus face un rezultat de genul acesta. Pe final, da, m-a surprins că FCSB este în play-out.
Totuși, au existat momente pe parcursul sezonului regulat când au putut fi observate anumite probleme la ei. (n.r. dacă îl sperie faptul că Gigi Becali nu se mai implică la FCSB) Deloc.
Este o normalitate ca antrenorul să se ocupe de echipă.
Nu ne este frică de nicio echipă, indiferent de cine este antrenor", a spus Alexandru Meszar, pentru digisport.ro. Citește și Foto Clasamentul din play-out-ul SuperLigii, după prima etapă! Etichete: uta , superliga , conference league , alexandru meszar Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.