
România, a doua piață europeană pentru construcțiile italiene - investiții de peste 5,8 miliarde €
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Economie România, a doua piață europeană pentru construcțiile italiene – investiții de peste 5,8 miliarde € Infrastructura durabilă și regenerarea urbană se află în centrul misiunii economice italiene, România fiind a 2a piață din Europa pentru companiile italiene de construcții, cu contracte adjudecate în valoare de peste 5,8 miliarde de euro. 42 de companii italiene sunt prezente la București, la conferința Misiunii Economice Italiene, desfășurat în perioada 1-3 iulie, forum la care au participat companii italiene, însoțite de asociațiile de profil. Europa de Est și Balcanii (UE și non-UE) reprezintă circa 15% din cifra de afaceri externă a firmelor italiene.
România este prima țară din această zonă. Pe segmentul materialelor de construcții, exporturile italiene au depășit, în 2024, valoarea de 3,5 miliarde de euro. Orsolya Mária Kövér, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: Vom avea în curând o nouă legislație care va abroga tot ce e în vigoare la nivel de urbanism și construcții. Irinel Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii: Vom da o importanţă mărită sistemului feroviar în următorii ani.
Vrem să reducem fluxurile de marfă pe infrastructura rutieră şi să redirijăm acest transport de marfâ către infrastructura feroviară. Lucrările conferinței au fost deschise de Ambasadorul Italiei la București, E.S.
Alfredo M.
Durante Mangoni Relațiile bilaterale dintre Italia și România pe segmentul construcțiilor au înregistrat o dinamică semnificativă în ultimii ani, motiv pentru care 42 de companii italiene și asociații de profil au venit la București, la forumul Misiunii Economice Italiene -”ITALY & ROMANIA: Building Together Sustainable Infrastructure”-, eveniment ce a adus în centrul atenției tema sustenabilității în infrastructură, evidențiind provocările și oportunitățile legate de adoptarea soluțiilor tehnologice avansate pentru atingerea sustenabilității de mediu și sociale. După edițiile anterioare din 2022 și 2023, conferința a revenit la București pentru a consolida dialogul economic bilateral și a promova noi oportunități de parteneriat în sectorul infrastructurilor din România, vizând inclusiv piețele din țările învecinate. „Suntem pregătiți să construim împreună cu partenerii români trasee investiționale sustenabile, bazate pe calitate și impact social și de mediu.
Este o prioritate politică, dar și economică, cu implicații strategice asupra comerțului internațional și a securității regionale și a Mării Negre.
Cuvântul-cheie este sustenabilitatea, înțeleasă ca abordare holistică, care marchează un salt calitativ în realizarea lucrărilor”, declară E.S.
Alfredo M.
Durante Mangoni, Ambasadorul Italiei la București. Industria italiană a construcțiilor a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri externe, chiar și pe piețe tot mai competitive, în ciuda contextului internațional complex și în continuă schimbare.
România, în special, reprezintă a doua piață europeană, cu peste 5,8 miliarde de euro în contracte câștigate de companiile italiene de construcții, multe dintre acestea având o lungă prezență în țară. ”Misiunea italiană se înscrie exact în acest context în care România continuă să aibă nevoie de investiții majore, mai ales în infrastructură mare, pentru a atinge o dezvoltare sustenabilă și de durată.
Companiile italiene, cu know-how-ul lor consolidat, sunt pregătite să contribuie concret la realizarea proiectelor strategice – de la autostrăzi la căi ferate, până la instalații energetice și infrastructuri sociale – esențiale pentru progresul dezvoltării și creșterea țării”, a declarat dr.
Micaela Soldini, Directorul Biroului ICE-Agenția Italiană pentru Comerț Exterior din București. Contribuția italiană se dovedește strategică în contextul unor proiecte importante în România, precum dublarea rețelei de autostrăzi, îmbunătățirea conexiunilor dintre capitală și regiunile periferice și modernizarea rețelei feroviare naționale. ”Firmele noastre membre au contribuit la realizarea unor proiecte importante în sectoarele transportului, feroviar, rutier, portuar, aeroportuar și al conectivității în general.
Sunt, de asemenea, relevante sectoarele energiei, apei și infrastructurilor sociale.
Europa de Est și Balcanii (UE și non-UE) reprezintă circa 15% din cifra de afaceri externă a firmelor noastre.
România este prima țară din această zonă.
România este o țară mare, strategică inclusiv pentru reconstrucția Ucrainei.”, spune Alfredo Ingletti, Vicepreședinte OICE. Sectorul materialelor de construcții, cu firme active în producția de feronerie, fațade, acoperișuri, elemente de tinichigerie, sisteme de umbrire solară și alte componente tehnice, reprezintă, de asemenea, interes. „Este un sector important al industriei italiene, caracterizat de o atenție ridicată față de tema sustenabilității și care, de altfel, are capacități relevante de export și prezență pe piețele externe.
Dovadă stă faptul că exportul segmentului identificat prin brandul Caseitaly a depășit în 2024 valoarea de 3,5 miliarde de euro”, afirmă Nicola Fornarelli, Consilier FINCO și Președinte ACMI. Misiunea a avut loc în cadrul inițiativelor de „Diplomație a Creșterii”, promovate de rețeaua diplomatică și birourile ICE, la inițiativa Vicepremierului și Ministrului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, Antonio Tajani.
Delegația a fost condusă de Vincenzo Ercole Salazar Sarsfield, Coordonator pentru promovarea în străinătate a sectorului infrastructurilor și marilor proiecte din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, și a fost organizată de Ambasada Italiei în România și de ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, în colaborare cu Camera de Comerț Italiană pentru România și Confindustria România, cu sprijinul asociațiilor ANCE – Asociația Națională a Constructorilor, OICE – Asociația societăților de inginerie și arhitectură, ANIE – Federația întreprinderilor electrotehnice și electronice și FINCO – Federația industriilor de produse, instalații, servicii și lucrări specializate pentru construcții. Misiunea economică a găzduit și expoziția CITTÀ IN SCENA.
URBAN REGENERATION: THE ITALIAN WAY TO A SUSTAINABLE FUTURE, aflată pentru prima dată în străinătate, expoziție ce valorifică cele mai bune practici de regenerare urbană dezvoltate în Italia și promovează competențele și tehnologiile în proiectarea spațiilor urbane.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.