România fără ”păcănele” și săli de jocuri de noroc. În ce orașe se pregătesc măsuri pentru interzicerea lor, după noua lege
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Astfel, a fost introdusă obligaţia operatorilor licenţiaţi de a obţine, pe lângă licenţa naţională, şi o autorizaţie de funcţionare de la autoritatea administraţiei publice locale pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea. Consiliile locale pot stabili o taxă locală anuală, iar spaţiile destinate jocurilor de noroc vor trebui autorizate în baza noilor politici locale. Până acum, sălile de jocuri de noroc, cunoscute și sub denumirea de ”păcănele”, erau autorizate de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc cu modificările și completările ulterioare, fără a fi necesară eliberarea vreunei autorizații de funcționare din partea autorităților publice locale. Prin articolul III, pct. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7 din 25 februarie 2026, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, autoritățile publice locale, respectiv consiliile locale, pot să decidă dacă pe teritoriul unității administrativ-teritoriale pe care o reprezintă se mai pot desfășura sau nu activități de jocuri de noroc. Citește și OUG 7 este la pagina 9 din acest document (”Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale”): Industria jocurilor de noroc a ajuns să domine multe dintre orașele țării.
Numai în anul 2025, conform Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, în România veniturile din jocuri online au fost de peste 11,5 miliarde de lei.
La clasicele păcănele s-au înregistrat încă 5,7 miliarde de lei, iar pariurile în cotă fixă au generat aproape 915 milioane de lei. La nivel național există 95 de operatori care administrează 45.663 de aparate de joc.
Cele mai multe sunt în București, unde străzile sunt împânzite de săli de joc. România a încasat din taxele și impozitele aplicate acestei industrii 900 de milioane de euro doar în 2024.
Potrivit celor de la Oficiul Național al Jocurilor de Noroc, pentru 2025 statul ar urma să încaseze aproape 1 miliard de euro.
Motiv pentru care unii edili ezită să ia o decizie în privința sălilor de jocuri din orașe. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că, înainte de o eventuală decizie, vrea să vadă ce impact bugetar are această industrie pentru București. Potrivit unui comunicat de presă al USR, noile reglementări adoptate de Guvern au transformat în lege un proiect depus în Parlament de USR în urmă cu patru ani. Astfel, primarii și consilierii locali USR din toată țara vor depune în perioada următoare proiecte pentru interzicerea funcționării sălilor de păcănele și a caselor de pariuri în interiorul localităților sau pentru limitarea acestora la anumite zone, unde nu locuiesc familii.
În acest sens, primarii USR au semnat ”un angajament” pentru protejarea comunităților pe care le administrează de jocurile de noroc. ”Până astăzi, legea a fost de partea industriei, nu de partea oamenilor.
Primarii nu aveau niciun cuvânt de spus în fața păcănelelor care apăreau peste noapte.
De aceea, acum patru ani am propus în Parlament această măsură, în pachetul Fără Păcănele - o măsură care dă putere și autorităților locale să facă curățenie și să protejeze oamenii de acest flagel.
A fost nevoie de patru ani și de USR la guvernare ca să devină realitate.
Dar, din fericire, am reușit”, a declarat Diana Stoica, inițiatoarea legilor ”Fără Păcănele”. Iată care sunt, până acum, administrațiile locale care au anunțat că vor lua măsuri referitoare la sălile de jocuri (”păcănele”), conform noii legislații: Bacău Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, a anunţat că va face o dezbatere publică pe tema interzicerii păcănelelor, la care îi invită pe toţi locuitorii oraşului să îşi spună punctul de vedere. Decizia edilului vine după ce săptămâna trecută a lansat o consultare pe această temă, pe pagina lui de socializare. "Am primit sute de mesaje pe această temă şi vă mulţumesc pentru implicare.
Unii sunt de acord, alţii - în special cei care lucrează în industrie - nu sunt de acord", a precizat Lucian Daniel Stanciu-Viziteu.
Potrivit edilului, argumentele celor care nu doresc închiderea "păcănelelor" sunt legate de mutarea fenomenului în zona online sau la "negru" şi pierderea locurilor de muncă. "Sunt parţial de acord.
Unele locuri de muncă ar putea dispărea temporar.
Însă, având în vedere deficitul de personal din numeroase domenii din Bacău, sunt convins că cei afectaţi îşi vor găsi rapid alte oportunităţi.
Mai mult, îi vom sprijini să se reintegreze pe piaţa muncii şi să aibă locuri de muncă cu o valoare mai mare pentru comunitate", a explicat acesta. Dezbaterea publică pe tema interzicerii sălilor cu jocuri de noroc în municipiul Bacău va avea loc pe data de 23 martie, de la ora 16:00, la Hub Orizont. Buzău Un consilier local independent şi Uniunea Salvaţi România (USR) au iniţiat două proiecte pentru interzicerea jocurilor de noroc în spaţii fizice, respectiv încetarea emiterii şi prelungirii autorizaţiilor de funcţionare pentru sălile cu aparate tip slot-machine în municipiul Buzău, demersul fiind asumat şi de către conducerea Partidul Social Democrat (PSD), care le doreşte scoase şi din comune. Laurenţiu Stîlpeanu, consilier independent în cadrul Consiliului Local Municipal (CLM) Buzău, a anunţat iniţierea unui proiect de hotărâre care prevede încetarea emiterii şi prelungirii autorizaţiilor de funcţionare pentru sălile cu aparate tip slot-machine pe raza municipiului, cu aplicare progresivă, la expirarea autorizaţiilor existente. "Nu este o măsură împotriva mediului de afaceri, ci o decizie responsabilă pentru protejarea tinerilor şi a familiilor, prevenirea dependenţei de jocuri de noroc, îmbunătăţirea climatului social din cartiere, reducerea impactului negativ asupra comunităţii.
Proiectul respectă cadrul legal în vigoare şi nu afectează retroactiv autorizaţiile existente.
Este o măsură administrativă aplicată pentru viitor, în interesul buzoienilor", a transmis consilierul Laurenţiu Stîlpeanu.
Un demers similar a fost început şi de către reprezentanţii USR în CLM Buzău.
Consilierul Florin Drăgulin solicită interzicerea jocurilor de noroc în spaţii fizice pe teritoriul municipiului. "Jocurile de noroc au un impact profund negativ asupra societăţii: distrug vieţi, ruinează familii, generează dependenţă şi împing persoane vulnerabile spre datorii şi marginalizare.
În multe cartiere din Buzău, prezenţa sălilor de jocuri a devenit un factor de risc social, afectând în special tinerii şi familiile cu venituri reduse.
Legea este de partea oamenilor.
Acum rămâne să vedem dacă şi partidele din Consiliul Local sunt de partea buzoienilor.
Proiectul pe care l-am depus este un test de responsabilitate pentru întreaga clasă politică locală.
Buzăul are nevoie de un oraş mai sigur, mai sănătos şi mai demn, iar eliminarea păcănelelor din spaţiile fizice este un pas necesar în această direcţie", a precizat, prin intermediul unui comunicat, consilierul local al USR, Florin Drăgulin. Anterior depunerii celor două proiecte, PSD a susţinut scoaterea jocurilor de noroc din interiorul oraşelor şi comunelor. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, preciza pentru Agerpres că jocurile de noroc sunt un drog, "nu au ce căuta în oraş" şi ar trebui desfiinţate, în timp ce preşedintele PSD Buzău, Romeo Lungu, a anunţat că a solicitat primarilor şi consilierilor locali din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, dar şi din restul judeţului, să voteze hotărâri pentru eliminarea jocurilor de noroc din interiorul oraşelor şi comunelor. Brăila Primarul din Brăila a anunţat că va propune Consiliului Local Municipal Brăila interzicerea sălilor de jocuri de noroc pe raza oraşului, în urma modificării legislaţiei care conferă autorităţilor locale dreptul de a autoriza funcţionarea acestora. "Scoatem păcănelele afară din Brăila! Îmi asum această decizie.
Brăileni, vreau să citiţi atent şi să îmi spuneţi părerea voastră.
Ca întotdeauna, vor exista şi voci nemulţumite, dar eu am fost ales primar pentru a lua decizii în interesul majorităţii, nu pentru grupuri de interese.
Până acum, primarii nu aveau niciun cuvânt de spus în această privinţă.
Autorizarea păcănelelor se făcea doar la Bucureşti.
Acum, legea s-a schimbat şi eu îmi asum această decizie.
Voi propune Consiliului Local interzicerea păcănelelor în Municipiul Brăila.
O fac pentru familiile şi vieţile distruse, pentru copiii care cresc în lipsuri din cauza dependenţei părinţilor şi pentru demnitatea unui oraş care merită mai mult decât iluzii vândute pe bani grei", a scris Dragomir pe Facebook. Primarul a precizat că, de-a lungul timpului, s-a pronunţat împotriva extinderii jocurilor de noroc şi a criticat menţinerea deschisă a sălilor de jocuri în perioada pandemiei, în timp ce alte activităţi erau restricţionate. "Rămân consecvent.
În pandemie, când un prim-ministru PNL impunea mască şi distanţare fizică în parcuri sau biserici, dar ţinea deschise păcănelele, mi-am asumat şi am criticat dur această decizie stupidă a Guvernului.
De-a lungul timpului, indiferent de ce funcţie am avut, am fost un adversar al acestui flagel care distruge vieţi şi am spus-o răspicat.
Guvernele au protejat mereu această industrie a jocurilor de noroc.
Să o spunem deschis.
Logic, totul pe bani mulţi şi interese de tot felul.
Oamenii erau mereu pe planul doi", a precizat Dragomir. El a subliniat că, dacă există brăileni care susţin sălile de jocuri de noroc sau voci care invocă libertatea de a face afaceri, le transmite că "să nu confundăm dreptul de a face afaceri cu dreptul de a exploata slăbiciunea oamenilor". Hunedoara Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, va propune Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care jocurile de noroc vor fi interzise pe raza localităţii, acesta menţionând că decizia este "necesară şi urgentă", un proiect similar fiind înaintat, marţi, şi Consiliului Local Deva de către doi consilieri locali, care susţin limitarea sau eliminarea acestor săli din oraş. "Voi propune în prima şedinţă a Consiliului Local interzicerea păcănelelor în tot municipiul Petroşani.
Este o decizie necesară şi urgentă.
Prea multe familii au fost împinse spre datorii şi spre disperare şi prea mulţi tineri au fost atraşi de acest viciu care le fură viitorul", a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi. Într-o postare video pe pagina sa de socializare, edilul local afirmă că municipiul Petroşani trebuie să fie un loc în care familiile să fie protejate şi să-şi poată construi un viitor demn. "Petroşaniul trebuie să fie un loc în care familiile îşi pot construi vieţi demne şi nu unul în care viitorul se pierde în faţa unui ecran. (...) Sunt ferm împotriva păcănelelor, un fenomen care a rănit prea multe familii", conchide primarul municipiului Petroşani. Un proiect de hotărâre similar ar urma să fie discutat şi în Consiliul Local Deva, după ce a fost depus de către doi consilieri locali membri ai USR, Lucian Mara şi Cătălin Gligor.
Aceştia au anunţat marţi că au depus un proiect de hotărâre pentru limitarea sau eliminarea sălilor de jocuri de noroc de pe raza municipiului Deva.
Cei doi consilieri susţin că prin promovarea proiectului tinerii vor fi protejaţi, se vor reduce dependenţa şi dramele sociale cauzate de jocurile de noroc. "Un argument invocat frecvent în apărarea păcănelelor este cel legat de contribuţia la buget.
Realitatea economică este însă alta: banii cheltuiţi în sălile de jocuri nu dispar, ei pot fi redirecţionaţi către consum productiv, servicii, investiţii şi activităţi care generează taxe şi impozite sustenabile.
Comunitatea nu pierde venituri, ci câştigă stabilitate", au transmis cei doi consilieri locali. Iași Un proiect de hotărâre privind interzicerea ”păcănelelor” în municipiul Iași a fost publicat pe site-ul Primăriei, urmând să fie convocată o ședință extraordinară a Consiliului Local pentru a fi supus la vot. ”Asta înseamnă că păcănelele nu vor mai exista până la granițele cu celelalte localități ale municipiului Iași.
Am făcut o verificare prin oraș și am constatat că inclusiv în sălile Loteriei Naționale sunt păcănele, motiv pentru care vom interveni într-o ședință a Consiliului Local pentru interzicerea lor”, a declarat pentru Agerpres primarul Mihai Chirica. El a precizat că se află în dezbatere publică și un regulament privind celelalte activități de jocuri de noroc. ”Activitățile legate de Loteria Națională și pariurile sportive sunt reglementate și la nivel european.
Noi vrem să le reglementăm mai ales pe cele care funcționează la parterul blocurilor.
Ele nu vor mai putea funcționa dacă nu au acordul asociației de proprietari.
Am cerut acest lucru pentru că fiecare trebuie să decidă pentru viața lor.
Dacă asociațiile nu sunt de acord, se vor desființa una câte una.
Nu vreau să se mai spună așa vrea primarul.
E nevoie și de inițiativă publică”, a mai spus primarul. Conform primarului Iașiului, va fi introdusă și o taxă pentru celelalte tipuri de săli de jocuri de noroc. ”Sălile de joc, altele decât păcănelele, care vor continua să funcționeze pe raza municipiului Iași vor avea o taxă de 500 de lei pe metrul pătrat”, a spus Chirica. Proiectul va sta în dezbatere publică timp de 10 zile calendaristice.
Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Iași, în municipiu funcționează în prezent aproximativ 150 de săli de jocuri de noroc și sunt aproximativ 30 de agenții de pariuri, însumând 2.127 mijloace de joc de tip slot-machine ('păcănele') dintr-un total de 102.186 mijloace la nivel național. Slatina Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a declarat pentru Agerpres că va promova o hotărâre de Consiliu Local pentru interzicerea activităţilor de jocuri de noroc în localitate. Edilul a mai adăugat că eliminarea sălilor de joc din oraş se va face treptat, pe măsură ce vor expira autorizaţiile existente. "Conform noilor prevederi, desfăşurarea activităţii în locaţii fizice este condiţionată de obţinerea unei autorizaţii de funcţionare eliberate de autoritatea administraţiei publice locale competente.
Totodată, este introdus un nou articol care stabileşte explicit că Consiliul Local decide, prin hotărâre, dacă pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale se pot sau nu desfăşura activităţi de jocuri de noroc.
În acest context, imediat după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, în prima şedinţă a Consiliului Local Slatina voi iniţia un proiect de hotărâre de către primarul Mario De Mezzo, privind interzicerea desfăşurării activităţilor de jocuri de noroc pe raza municipiului.
Pentru operatorii existenţi şi autorizaţi, noul cadru legal conferă autorităţii locale dreptul de a decide dacă mai emite sau nu autorizaţii de funcţionare pe raza municipiului, ceea ce permite eliminarea treptată a acestor activităţi din oraş, în condiţiile legii", a explicat Mario De Mezzo. Primarul municipiului Slatina a menţionat că în această perioadă se realizează o analiză privind veniturile provenite din taxele şi impozitele aferente acestor activităţi, însă "poziţia administraţiei locale rămâne fermă: interesul public, sănătatea comunităţii şi protejarea familiilor au prioritate". Municipiul Sfântu Gheorghe Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a anunţat, luni, că va propune Consiliului Local eliminarea sălilor de jocuri de noroc din zonele rezidenţiale, menţionând că măsura are ca scop combaterea dependenţei de "păcănele", fenomen ce a dus la numeroase drame umane şi la destrămarea multor familii. "Propunerea mea va fi ca tot ce înseamnă păcănele şi aşa mai departe, deci în afară de Loterie, să fie scoase din zonele de locuinţe ale oraşului (...) Am avut şi noi probleme cu familii care s-au destrămat, am citit că în ţară au fost cazuri în care oameni s-au sinucis şi aşa mai departe.
Deci, eu cred că trebuie scoasă această activitate din zona vizuală a oamenilor, mai ales a copiilor, dar nu numai.
Cel care vrea să-şi spargă banii online, n-are decât, dar măcar să nu fie tentat prin faptul că merge acasă de la locul de muncă şi trece în faţa nu ştiu câtor locuri unde există această activitate (...) Deci, dacă omul nu e conştient, trebuie cumva găsită soluţia ca să se trezească, să îi îngreuneze accesul la aceste tentaţii.
Răspunsul meu este ferm: o facem pentru a salva familii", a declarat primarul Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, în Sfântu Gheorghe funcţionează în prezent şase săli dedicate exclusiv jocurilor de noroc, la care se adaugă aparatele amplasate în diverse baruri. Edilul a precizat că restricţiile ar urma să fie introduse treptat, pe măsură ce licenţele actuale emise de autorităţile centrale vor expira. "Nu se face de pe azi pe mâine, pentru că aceste activităţi sunt licenţiate de Bucureşti şi au o anumită perioadă de funcţionare.
Deci, practic orice decizie luăm, va intra în vigoare doar în momentul în care expiră autorizaţiile pe care ei le au acum de la Bucureşti", a mai afirmat primarul Antal Arpad. Zărnești (Brașov) Consiliul Local al oraşului Zărneşti a adoptat o hotărâre prin care se interzice desfăşurarea jocurilor de noroc pe raza localităţii, a anunţat primarul Alexandru Igrişan, iniţiator al proiectului. Oraşul Zărneşti este, astfel, primul din judeţ în care se ia o astfel de decizie, în contextul aplicării prevederilor OUG 7/2026, care oferă autorităţilor locale posibilitatea de a aproba sau interzice desfăşurarea jocurilor de noroc în localităţile pe care le administrează. Potrivit primarului, măsura are ca obiectiv protejarea comunităţii, prevenirea dependenţei şi reducerea riscurilor sociale asociate acestui tip de activitate. "În calitate de Primar, am iniţiat demersurile pentru a interzice desfăşurarea jocurilor de noroc pe raza oraşului Zărneşti, în baza OUG nr. 7/2026.
Această măsură are ca scop protejarea cetăţenilor şi familiilor noastre de riscurile asociate jocurilor de noroc: prevenirea dependenţei şi a problemelor financiare; reducerea riscului de conflicte şi infracţionalitate; promovarea unui mediu sigur şi sănătos pentru copii şi tineri.
Zărneştiul trebuie să fie, mereu, un oraş în care siguranţa, responsabilitatea şi bunăstarea comunităţii sunt priorităţi", a transmis edilul zărneştean. Vaslui Consilierii locali USR - Bohotineanu Mihaela-Verginia, Chirica Dragoș-Andrei și Cristea Corina au depus luni, 2 martie 2026, în cadrul Consiliului Local al Municipiul Vaslui, un proiect de hotărâre prin care propun eliminarea jocurilor de noroc, sub orice formă de organizare, în municipiul Vaslui.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.