„Au mințit”: Ernest Oberlander rupe tăcerea despre furtul tezaurului dacic din Olanda și „trădarea” Muzeului Drents

Ernest Oberlander rupe tăcerea într-un caz care a ținut capul de afiș al mass-mediei din România.

Furtul spectaculos al pieselor de aur dacic de la Muzeul Drents din Assen (Țările de Jos) rămâne una dintre cele mai dureroase răni deschise ale culturii românești. Într-un interviu tulburător acordat recent publicației RTL Nieuws, Ernest Oberlander, fostul director al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), a lansat acuzații extrem de grave la adresa partenerilor olandezi.

Acesta susține că securitatea muzeului a fost o „fațadă” și că oficialii din Assen nu au respectat contractele de siguranță, facilitând astfel dispariția unor artefacte de o valoare inestimabilă. Pentru Ernest Oberlander, 2025 a fost sfârșitul Așezat la masa unui restaurant din București, marcat vizibil de trauma ultimilor ani, Ernest Oberlander (74 de ani) descrie anul 2025 ca fiind „un an negru”.

Furtul coifului de aur de la Coțofenești și a celor trei brățări dacice nu a însemnat doar o pierdere de patrimoniu, ci și prăbușirea personală a omului care a condus MNIR timp de decenii. Demiterea sa și valul de critici xenofobe venite din partea partidelor de extremă dreapta din România l-au aruncat într-o depresie profundă. „Politicienii mi-au cerut să le arăt pașaportul, să dovedesc că sunt român, din cauza numelui meu.

A fost umilitor”, a declarat Oberlander, subliniind că rădăcinile familiei sale sunt adânc înfipte în pământul românesc. Minciuna din raportul de securitate Nucleul acuzațiilor lui Oberlander vizează modul în care Muzeul Drents a gestionat protecția pieselor.

Deși anterior tezaurul fusese expus în metropole precum Beijing, Madrid sau Milano fără incidente, în Olanda sistemul a cedat lamentabil. „Au mințit.

Nu au respectat acordul din raportul privind instalația.

Securitatea era crucială, dar sticla antiefracție promisă nu a fost folosită”, afirmă fostul director.

Conform documentelor oficiale (așa-numitul facility report), vitrinele ar fi trebuit să fie echipate cu sticlă de tip P6B, un standard înalt de rezistență.

În realitate, dosarul penal olandez a dezvăluit că s-a folosit sticlă P2B, o variantă mult mai vulnerabilă.

Rezultatul? Coiful de aur a fost furat după doar două lovituri de ciocan.

Oberlander este categoric: dacă ar fi știut că vitrinele nu respectă standardul P6B, nu ar fi acceptat niciodată împrumutul. Erori tehnice suspecte Pe lângă problema geamurilor, Oberlander a indicat și alte disfuncționalități majore ale sistemului de alarmă.

Muzeul Drents se mândrea cu sisteme de ultimă generație, inclusiv mașini de fum care ar fi trebuit să orbească orice intrus. „Dacă mașinile de fum ar fi funcționat, hoții nu ar mai fi găsit gaura prin care au intrat”, explică el.

Această succesiune de erori — de la sticla neconformă la eșecul sistemelor de neutralizare — i-a făcut pe experții români să suspecteze chiar și un „ajutor din interior”.

Deși poliția a arestat trei suspecți care urmează să fie judecați în 2026, soarta obiectelor rămâne un mister. Valoarea incomensurabilă a coifului de la Coțofenești Din punct de vedere material, aurul din piesele furate valorează aproximativ 400.000 de euro.

Însă, pentru istoria universală, valoarea lor este incalculabilă.

Brățările dacice erau obiecte de cult, oferite zeilor de către regi, iar coiful de la Coțofenești este un simbol identitar al României. Oberlander se simte legat personal de aceste piese, amintind că a participat în trecut la recuperarea unora dintre ele din mâinile traficanților. „Furtul mi-a luat numele și venitul.

Nu voi avea liniște până când comorile nu vor fi recuperate”, a adăugat acesta. Reacția Muzeului Drents și recompensa de 250.000 de euro În replică, reprezentanții Muzeului Drents evită să discute detaliile tehnice despre tipul de sticlă utilizat, invocând protocoalele de confidențialitate.

Aceștia se apără afirmând că asiguratorii au considerat condițiile poliței îndeplinite și au plătit despăgubirile integral.

Totuși, plata asigurării nu compensează pierderea unui simbol național.